[email protected]  nu mai este [email protected] office, iar companiile și angajații sunt în consens din acest punct de vedere. Lucrul remote definește viitorul, însă modul în care acesta se va desfășura odată ce restricțiile aduse de pandemie vor dispărea este încă incomplet definit. Formulele ideale sunt greu de anticipat, însă un lucru este sigur, munca în regim hibrid va defini viitorul. În acest context, rolul spațiilor de birouri se schimbă, acestea devenind spații de creație prin colaborare, de schimb de idei, de întâlnire. Inovația preia din lumina reflectoarelor, devenind principalul beneficiu al întâlnirilor în persoană. Noi căi de colaborare interdepartamentală sau chiar între parteneri strategici par a marca viitorul ce supune companiile unei presiuni de up și re-skilling. Tehnoloigia este principalul motor al transformării, iar automatizarea, digitalizarea sunt cuvinte ce au coborât deja din dicționare în viața reală. Într-un astfel de mediu de schimbare, dar și într-o realitate pandemică dificilă, la nivel uman suportul acordat pentru sănătatea și bunăstarea psihologică ocupă un loc fruntaș în termeni de beneficii acordate angajaților.  În termeni de procese și acțiuni HR, se pune problema data-literacy-ului și a modului în care datele pot fi utilizate pentru îmbunătățirea practicilor organizaționale. Relația angajat-angajator este în schimbare, iar la bază stau valorile, scopul, viziunea. Cât de bine sunt acestea definite, comunicate și susținute prin acțiuni concrete însa, este o temă de reflecție pentru companiile ce se confuntă cu ”noul consumator”, dar și cu ceea ce putem numi ”noul angajat”.

[email protected]  este un proiect ce își propune să contureze imaginea viitorului în muncă prin ochii specialiștilor. Vorbim despre trenduri, dar ne raportăm la realitate, vorbim despre viitor într-o notă pragmatică pe 15-16 martie, într-o nouă ediție a proiectului, ce va avea loc ”in-person” la Hotel Radisson Blu din București și virtual, pe platforma MyConnector.

AUDIENȚĂ:

  • HR Managers & HR Directors
  • Talent & Acquisition Managers
  • Employer Branding Managers
  • Recruitment Managers
  • HR Business Partners
  • Hiring Managers
  • HR & PR Specialists
  • Internal & External Communication Managers
  • Consultanți HR, PR & employer branding
  • Directori generali
  • Team Leaders
Leadership and Change Consultant – Europe Lead, Human Resources Business Development, IBM Jos locuiește în Belgia și lucrează la IBM de 35 de ani, dintre care timp de 20 de ani a ocupat roluri ce presupuneau contactul clienții și roluri de management de linie. Treptat, a trecut la roluri din HR și conduce serviciul de...
International Consultant on Organizational Development, The Pacific Institute UK, Europe & Middle East Cristina Maldonado este consultant internațional în domeniul Dezvoltării Organizaționale în cadrul Pacific Institute. Deține o licență în Managementul Marketingului & Comunicare, acordată de IADE din Lisabona, o specializare în Comportament Organizațional și un masterat în Coaching de Afaceri și Executiv, urmat în...
Global HR Process Innovation Director, LEGO Group Thomas este Director HR în Inovarea Proceselor, în cadrul Grupului LEGO. În ultimii 10 ani, Thomas se ocupă de reînnoire corporativă, transformare HR și implementarea proiectelor de identificare a riscurilor (HRIT), atât ca director HR, cât și în calitate de consultant în domeniul managementului, în cadrul unor companii...
HR Director, Board Member, Grupa Żywiec (HEINEKEN Group) Andrzej este Director HR, membru în consiliul de administrație al Grupa Żywiec – una dintre cele mai mari Companii Operaționale ale Heineken din Europa. Are o experiență de 25 de ani în afaceri, Vânzări, Operațiuni și HR. A lucrat în mari companii globale: Mars, Diageo și Microsoft....
Group HR Director, Rompetrol – KMG International Gina Cruceru este Group HR Director în cadrul Rompetrol – KMG International. Anul acesta împlinește 11 ani de când s-a alăturat organizației Rompetrol, iar pe parcursul anilor a ocupat diferite roluri precum Senior HR Business Partner, HR CoE Director și Deputy Group HR Director. Gina crede cu tărie...
Group HR Director, Druckfarben Hellas Cu o experienta de peste 15 ani in HR, in industrii diverse, de la banking la productia de lacuri si vopsele, cu o expertiza valoroasa in toate ariile de HR, Andreea a elaborat și implementat cu suces programe de transformare culturala, branding de angajator si managementul talentelor, coreland strategia de...
Director Resurse Umane România, Croația, Germania & Elveția, Vertiv Adrian Dincă este Director de Resurse Umane, responsabil de România, Croația, Germania, Elveția precum și de funcțiunile de inginerie și Shared Services. Ultimii 7 ani a lucrat în resurse umane și înainte a fost responsabil de transformare organizațională, ajutând diverse organizații globale să își îmbunătățească procesele.
Director executiv Resurse Umane, BCR Andreea Voinea ocupă poziția de director executiv Resurse Umane la BCR, avand o experiență semnificativă în managementul schimbării, cât și o solidă expertiză internațională. Înainte de BCR, Andreea a condus programul de HR Transformation din Petrom OMV. Înainte de a reveni în Romania, Andreea a lucrat 8 ani pentru companii...
CEO, CREASOFT IT Adrian Dinu este fondatorul și CEO-ul grupului CREASOFT (creasoft.ro), care dezvoltă soluții software și hardware (pontaj, soluții de inventar, monitorizare vendomate etc.). Are o experiență de aproape două decenii în antreprenoriat, în diverse business-uri care îmbină soluțiile software cu echipamentele hardware. În 2018 a avut și primul exit important: a vândut SAS...
HCM Global Sales Director, TotalSoft Mihai are o experiență bogată în domeniul resurselor umane de peste 14 ani, cu o viziune cuprinzătoare asupra tehnologiilor, strategiilor și a celor mai bune practici în materie de resurse umane. Pornind de la nevoile cele mai de bază ale resurselor umane, cum ar fi salarizarea sau managementul general, până...
Director de Resurse Umane, Grupul Bosch în România Cristina Corello este Director de Resurse Umane pentru Grupul Bosch în România – al doilea Cel Mai Dorit Angajator din Industria Automotive. Ea coordonează acest departament de mai bine de 10 ani și se bucură de o expunere largă către proiecte și procese complexe, menite să asigure o experiență valoroasă actualilor și viitorilor angajați. Cristina este implicata activ...
Director & Partener, ELEVATHOR Oana Ciobanu coordonează programele și soluțiile ELEVATHOR susținând companiile în demersul lor de creare și dezvoltare de businessuri și culturi organizaționale performante, reziliente, inovatoare, sustenabile, de succes. Oana are o experiență de peste 20 ani în companii private și instituții de stat, timp în care a implementat cu succes, atât la...
HR Director & Innovation Leader, TotalSoft Radu are o experiență bogată în domeniul resurselor umane, câștigând în cei peste 20 de ani de activitate o viziune cuprinzătoare asupra strategiilor și bunelor practici din acest domeniu. De-a lungul carierei sale, Radu s-a confruntat cu provocările specifice industriilor Producție, Servicii, IT, FMGC, Construcții, Energie, atât pe plan...
Senior Sales Manager, Free Now Romania Având o experiență relevantă de peste 11 ani în domeniul vânzărilor B2B, în diverse industrii precum IT, Banking, Retail, Toni Florea coordonează de peste 4 ani departamentul B2B al companiei Free Now in Romania, una dintre cele mai mari companii de mobilitate urbană din Europa. Viziunea lui de a...
Consilier pentru dezvoltare personală Din punct de vedere personal, mă bucur de privilegiul de a fi mamă, soție și prietenă de încredere. Din punct de vedere profesional, am început ca profesoară suplinitoare, inginer și de 20 de ani sunt specialist în resurse umane, trainer, facilitator și coach. Sunt pasionată de oameni, de ce îi motivează...
Talent Aquitions, Learning&Development Manager, Brico Dépôt România Cu o experiență de peste 20 ani ȋn resurse umane,  Beatrice coordonează activitatea de atragere a candidatilor și training & dezvoltare la Brico Dépôt Romȃnia, unul dintre liderii pieţei locale de DYI, pentru peste 2.600 de angajaţi din ȋntreaga ţară. Anterior, a condus echipe de resurse umane in companii de...
Director of Sales, Romanian Software Aurelian Chitez este Director of Sales @ Romanian Software, unul dintre liderii pieței de software în domeniul resurselor umane prin platforma colorful.hr. Aurelian are peste 10 ani de experiență în promovarea soluțiilor digitale ce susțin munca departamentelor HR prin soft-uri inteligente de automatizare a proceselor. În tot acest timp, datorită echipei...
Director Vânzări Divizia Abonamente, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA Georgiana s-a dedicat consultanței în anul 2000. Experiența în vânzări și management de echipe de vânzări au învățat-o că, în acest domeniu, cheia succesului este să știi să-l asculți pe celălalt – fie el client, angajat sau partener de afaceri.  După 13 ani de real estate,...
Chief HR Officer, Funcom CHRO (Chief HR Officer) Funcom, dezvoltator și publisher de jocuri video (Conan Exile, Anarchy Online or Secret World Legends) prezent pe piața din 1993, cu sediul central în Oslo și alte două studiouri în Lisabona și North Carolina, parte din grupul Tencent. Rolul ei este de a coordona strategia de resurse...
HR Manager, JYSK România și Bulgaria Simona Carp este HR Manager JYSK România și Bulgaria din anul 2014, an în care JYSK Nordic a preluat franciza din România și a început procesul accelerat de expansiune. A fost primul angajat al departamentului de HR din România al retailerului. Și-a dorit acest post pentru că l-a considerat...
Chief People Officer, First Bank Andreea Mihnea s-a alăturat echipei de management a First Bank în iunie 2020. În calitate de Chief People Officer, obiectivul Andreei este de a transforma organizația într-o companie cu forță de muncă agilă și orientată spre viitor, cu o atenție specială acordată digitalizării. Profesionist cu o experiență de peste 20...
Dana Dobrescu, Mondelez
Corporate & Government Affairs Manager, MONDELEZ ROMÂNIA. Dana Dobrescu este Corporate & Government Affairs Manager în cadrul Mondelez International, gestionând strategia de comunicare corporativă și activitățile de public affairs din regiunea South  Central Europe, care include 10 țări (Romania, Bulgaria și piețele adriatice de est). Anterior, Dana Dobrescu a coordonat activitatea de comunicare din cadrul...
Co-fondator, Pluria Andrei este co-fondator Pluria, primul serviciu internațional fondat în România care îmbunătățește retenția și atragerea de talente oferind companiilor acces la o rețea de spații de lucru flexibile pentru angajați. Cu acoperire pe două continente, serviciul Pluria poate fi accesat de către angajatorii din România, Spania, Columbia și Portugalia, și susține eforturile companiilor...
Florentina Greger
Chief Talent Experience Officer, Zitec Florentina activează  în domeniul resurselor umane din 2007 iar din 2010 în industria software, în cadrul Zitec. A dezvoltat departamentul de Talent Experience din cadrul Zitec, a asistat compania în procesul de creștere și a oferit suport în consolidarea echipei. Este un profesionist dedicat resurselor umane, cu un puternic impuls...
Acces in-person, zile 1&2
800 lei +TVA
Buy Ticket

Până pe 20.02.2022 - 640 RON+TVA (early bird – discount 20%)
Începând cu 20.02.2022 - 800 RON+TVA

Discount de grup:
10% - 2 participanți
15% - 3 participanți
20% - 4+ participanți

Acces in-person, ziua 1
500 lei +TVA
Buy Ticket

Până pe 20.02.2022 - 400 RON+TVA (early bird – discount 20%)
Începând cu 20.02.2022 - 500 RON+TVA

Discount de grup:
10% - 2 participanți
15% - 3 participanți
20% - 4+ participanți

Acces in-person, ziua 2
500 lei +TVA
Buy Ticket

Până pe 20.02.2022 - 400 RON+TVA (early bird – discount 20%)
Începând cu 20.02.2022 - 500 RON+TVA

Discount de grup:
10% - 2 participanți
15% - 3 participanți
20% - 4+ participanți

Acces virtual, zile 1&2
240 lei +TVA
Buy Ticket

Până pe 20.02.2022 - 192 RON+TVA (early bird – discount 20%)
Începând cu 20.02.2022 - 240 RON+TVA

Discount de grup:
10% - 2 participanți
15% - 3 participanți
20% - 4+ participanți

Acces virtual, ziua 1
150 lei +TVA
Buy Ticket

Până pe 20.02.2022 - 120 RON+TVA (early bird – discount 20%)
Începând cu 20.02.2022 - 150 RON+TVA

Discount de grup:
10% - 2 participanți
15% - 3 participanți
20% - 4+ participanți

Acces virtual, ziua 2
150 lei +TVA
Buy Ticket

Până pe 20.02.2022 - 120 RON+TVA (early bird – discount 20%)
Începând cu 20.02.2022 - 150 RON+TVA

Discount de grup:
10% - 2 participanți
15% - 3 participanți
20% - 4+ participanți

On-demand
150 lei +TVA
Buy Ticket

Nu puteți ajunge la eveniment? Nu ratați discuțiile. Solicitați înregistrarea evenimentului și urmăriți-o oricând aveți timpul necesar.

  • TECH FOR TRANSFORMATION. Tehnologia este principalul motor transformațional la nivel organizațional în acest moment. Care sunt pașii pe care companiile i-au făcut până în acest moment și cum îi planifică pe următorii? Cum ne pegătim pentru viitor, care va fi viteza de implementare și în ce termeni discutăm de tehnologizare la nivel strategic? Cum se raportează managementul, angajații și specialiștii de resurse umane la noile tehnologii și modul în care acestea vor schimba organizațiile?
  • NEW IN TECH. Care sunt principalele trenduri la nivel de tehnologie dedicată zonei de HR? Care sunt noile tehnologii cu impact organizațional și care este rolul specialiștilor HR în a pregăti și susține schimbările aduse de acestea?
  • CHANGE CHAMPION. Cum cultivăm receptivitatea la schimbare? Cum pregătim oamenii pentru un mod de lucru în schimbare, dar și pentru joburi cu funcții diferite, ce vor necesita adaptări, reskilling, dezvoltarea unor noi aptitudini?
  • SPACE FOR SUCCESS. Viitorul pare a fi definit de munca în regim hibrid. Oamenii vor mai merge la birou, dar cu un alt ritm și un alt scop. Întâlnirile cu multe persoane, conectate virtual, dar și prezente fizic vor fi frecvente. Spațiile de socializare vor fi mult dorite după perioada de izolare traversată. Dotările tehnologice necesare vor fi mai complexe. Siguranța în clădire va fi obligatorie. Cum adaptăm spațiile de birouri la noile obiective?
  • WORK FROM ANYWHERE. Lucrul remote a migrat rapid de la beneficiu la condiție de lucru în perioada pandemiei. Odată ce restricțiile impuse de pandemie vor disparea, în ce categorie va fi acest mod de lucru încadrat? Ce compromisuri vor face companiile, ce soluții hibride vor găsi și cum se va schimba abordarea? Este work from anywhere noua normă?
  • DESIGN FOR COLLABORATION. Rețelele de comunicare între colegi s-au diminuat odată cu implementarea sistemului de lucru remote. Cum creezi structuri de colaborare între angajați, între colegii din echipe diferite, între angajați și colaboratori, între cei ce lucrează remote și cei ce lucrează de la birou pentru a încuraja inovația, lucrul în echipă?
  • THE REMOTE LEADER. Cu ce este diferit liderul remote? Ce noi aptitudini și-au dezvoltat liderii în perioada pandemiei? Putem vorbi despre o transformare a profilului liderului organizațional? Ce provocări pot apărea pe termen lung, în contextul unui sistem de lucru hibrid ce pare a deveni permanent?
  • HUMAN EXPERIENCE. Cum a migrat employee experience spre human experience și care sunt principalele elemente ce stau la baza unei strategii adaptate complexității modului de lucru actual?
  • DATA. Care sunt datele pe care departamentele de HR le au la dispoziție și cum poti fi acestea utilizate pentru a produce un impact pozitiv asupra engagementului, recrutării, EDI (Equality, diversity and inclusion), performanței, experienței angajatului, etc?
  • THE GREAT RESIGNATION. Ce amploare are acest fenomen în România? Cum răspundem acestui fenomen, ce avantaje avem la dispoziție, ce instrumente putem utiliza pentru un bun management al situației sau pentru diminuarea efectelor?
  • FUTURE OF RECRUITMENT. Cum arată viitorul în recrutare? S-a încheiat era recrutării în funcție de meserii? Trăim in era recrutării în funcție de aptitudinile nu neaparat specializate în funcție de industrii și domenii, ci în funcție de capacitatea de adaptare la viitor, tehnologie, schimbare? Care sunt așteptările și întrebările candidaților de azi și cum contrabalansăm ce nu putem oferi? Cum poți oferi siguranță și predictibilitate într-un context în schimbare? Talent acquisition.
  • SKILLS FOR THE FUTURE. Cum creăm oportunități reale de creștere angajaților printr-o abordare dinamică de reskilling? Care va fi configurarea forței de muncă în relația cu tehnologia emergentă, echipe dedicate sau formarea tuturor angajaților pentru a utiliza tehnologia avansată?
  • DIGITAL EQUITY. Cum putem, prin programe de formare digitală să oferim tuturor angajaților șanse egale de dezvoltare în cadrul companiei? Cum poate un astfel de demers să ne ofere acces către noi talente și să crească retenția angajaților?
  • INTERNAL TALENT MOBILITY. Cum creezi structurile necesare pentru mobilitatea internă a angajaților? Cum se pot face tranziții interne într-un mod eficient printr-o abordare agilă?
  • TALENT MARKETPLACE. Poate fi mobilitatea internă, cross-departamentală a talentelor pentru proiecte și sarcini specifice tradusă și la nivel extern? Importanța dezvoltării de aptitudinii este esențială, iar ”împrumutul” de talente din alte companii sau colaborarea provizorie pentru anumite proiecte, sub formă de consultanță, pare a fi o soluție a viitorului. Schimbul de talente și crearea unui ”talent marketplace” poate răspunde nevoilor de schimbare și adaptare ale organizațiilor fără a angaja forță de muncă nouă.
  • WORK AS AN EXPRESSION OF PURPOSE. Numeroase studii arată că salariul nu mai este un factor motivator suficient. Angajații oferă tot mai multă importanță scopului, misiunii companiei pentru care lucrează, reflectându-și, astfel, valorile personale în viața profesioanlă. Cum comunicăm și demonstrăm valorile companiei?
  • BUILD A BRAND. Ce stă la baza unei bune strategii de employer branding? Care este ”core”-ul unei companii și cum se reflectă acesta în relația anagajat-angajator? Ce definește profilul anagajatului în 2022 și cum testezi gradul de compatibilitate cu propria companie? Care este tonul potrivit în discuția cu angajații și potențialii angajați în acest moment, dar și în perioada post-pandemică?
  • MENTAL HEALTH IN THE WORKPLACE. Mai mult ca niciodată, bunăstarea psihologică a fost plasată de companii în centrul programelor de suport și beneficii. Dictat de context, acest trend pare rapid să se transforme într-un element permanent. Vorbim despre o normalizare a provocărilor psihologice la locul de muncă? Ce efecte are acest lucru? Dincolo de pandemie și efectele schimbării modului de lucru, putem spune că a sosit momentul exprimării libere a altor tipuri de provocări pe care angajații le întâmpină la locul de muncă? Suntem pregătiți în mod real să gestionăm acest tip de informații, să le integrăm în cultura organizațională și să luăm măsurile necesare?
  • Debizz Top Business

     

    Detaliile Evenimentului
    Parteneri